DIRECTOR de OPINIE - Gheorghe Smeoreanu

Un criteriu numit Ştireanu

M-am întâlnit ultima oară cu senatorul Octavian Ştireanu în vară, la Washington. Preşedintele Constantinescu dăduse o recepţie la celebrul hotel "Myflower" şi în sală începuse firitiseala. Şiruri lungi de pupincurişti aşteptau să picure măcar o vorbă mieroasă în urechea preşedintelui ori a soţiei sale. În fundul sălii, Ştireanu. Privea absent. Mai ciugulea câte o icră. Mai ducea la buze un pahar. În blugi şi sacou, părea că îl doare-n cot de obşteasca adunătură. Impresia mea a fost că sfidează, că face pe originalul. Dar îmi aduc aminte că am gândit şi altfel: nu cumva omul e scârbit de ceva anume, poate de spectacolul care se derulează, poate de viaţa de senator?
L-am citit două decenii pe jurnalistul Octavian Ştireanu şi l-am invidiat colegial. Făcea parte din grupul de cinci-şase jurnalişti, poate şapte, oricum nu mai mult de zece, care ţineau în viaţă presa în timpul vechiului regim. Câteva rânduri de Ştireanu te puteau face să te îndrăgosteşti de meseria de ziarist, iar dacă erai deja îndrăgostit de ea, să nu ţi se facă lehamite datorită servituţilor la care era supusă. De multe ori, în momentul când am început să fac presă pe cont propriu, cu capital privat sau cum vreţi să-i spuneţi, când am fost pus în situaţia de a-i învăţa pe alţii să scrie, am dat ca exemplu articolele redactate de Octavian Ştireanu. Mi se părea că nimeni nu e mai proaspăt în scris, mai original, mai echilibrat. Numele lui mi se părea o predestinare şi, sincer să fiu, multă vreme am crezut că e vorba de un pseudonim. Una peste alta, Ştireanu era unul dintre idolii mei nemărturisiţi şi această nemărturisire se datora interiorizării spontane a unui principiu biblic. Nici din Evanghelii nu e bine să-ţi faci idol, darămite dintr-un text de presă ori din autorul lui.
Chestia cu idolatrizarea a încetat brutal când l-am văzut pe ziaristul MEU în P.D., când am văzut că îşi face o brumă de campanie şi se alege senator de Argeş. Dintr-o dată, acest Ştireanu mi s-a părut versatil, oportunist, complexat. Am mai observat şi că nu prea vine prin judeţ şi mi-am zis că face pe bucureşteanul. Un lucru mi-a atras atenţia: dacă îl beşteleai în ziar, îţi trimitea imediat un fax şi încerca să argumenteze. Dacă îl lăudai, măcar un pic, trimitea un alt fax în care îţi mulţumea pe larg. Nu există ziar în Argeş, nu există foaie tipărită care să fi scris ceva de el şi Octavian Ştireanu să nu fi arătat că e atent la părerea altuia. Ei bine, acest mod de a reacţiona m-a făcut atent. Atent fiind, am observat că omul nu e ce pare a fi, nu e pe lângă probleme. Dar ambiguu tot mi s-a părut. Mai ales atunci, la Washington. Mă uitam la el cum mestecă icra şi îmi ziceam adio, a mai murit un ziarist, ce naiv eram în tinereţe, care Ştireanu, care presă, care inteligenţă super. Un băiat cam plinuţ, în blugi, încerca o poză de frondă într-un hotel american, la o recepţie balcanică.
Îmi cer scuze pentru gândul de atunci. Octavian Ştireanu a demisionat din P.D. Nu l-a obligat nimeni, nimeni nu i-a pronunţat numele. Nu contează de ce şi pentru ce a demisionat, dacă are sau nu dreptate. Cert este că putea să stea liniştit, că nu-l obliga nimeni la o atitudine atât de tranşantă şi atât de gravă. A demisionat fără explicaţii largi, dând gestului său o gratuitate pe care numai un om profund măcinat de probleme morale o poate da. Când am aflat că a demisionat - singurul dintre cei care au fost, prin vot, de partea lui Severin, m-am bucurat că l-am citit 20 de ani şi că e senator pe aici, pe unde scriu şi eu la ziar. Să nu spun vorbe mari, dar am fost mândru. Prin demisia, prin modul în care şi-a dat-o mai ales, Octavian Ştireanu introduce un comportament nou, original, măcar în politica argeşeană, ca să nu zic în politica românească. De acum înainte, demisia lui Ştireanu devine, măcar pentru presa argeşeană, un criteriu. Dacă nu cumva dl Ştireanu însuşi devine un criteriu. Sau era, fără să fi observat eu.

("Curierul zilei", 24.11.1998)

Scrisoarea dlui primar Pendiuc, Pitesti

Mă prezint în faţa dumneavoastră într-o ipostază inedită, diferită de cea în care mă cunoaşteţi, aceea de primar.
Piteştiul trebuie să continue drumul său ascendent, de progres rapid, susţinut. Pentru aceasta are nevoie de oameni serioşi, competenţi şi practici, care să fie dispuşi să ne sprijine permanent, fără rezerve şi pe termen lung.
După părerea mea, cel care întruneşte aceste calităţi este domnul Octavian Ştireanu, care candidează pentru Senat în Colegiul dumneavoastră.
Cunoscându-i de multă vreme caracterul, calităţile şi puterea de muncă, precum şi pregătirea, realizările şi experienţa de până acum, vă asigur că faceţi cea mai bună alegere dacă-l veţi susţine prin votul dumneavoastră să obţină mandatul de senator de Argeş.

Cu prietenie, Tudor Pendiuc
Primarul Municipiului Piteşti

Un om de treabă

Scriam zilele trecute că o parte a electoratului P.S.D. se simte derutat, dacă nu chiar trădat, de înscrirea pe lista candidaţilor la parlamentare a publicistului Octavian Ştireanu şi a politicianului Duvăz, după plecarea domnului Văcăroiu la Curtea de Conturi. Şi mai scriam atunci că nu prea îmi aduc aminte de lucruri formidabile făcute de dl. Ştireanu, când a fost senator de Argeş. .
Trebuie să recunosc că dl. Ştireanu are stil de politician. Mai corect ar fi că ştie să fie un bun diplomat. M-am trezit cu Domnia Sa la redacţie, purtând în braţe tomuri de documente prin care să-mi „împrospăteze“ memoria că s-a dovedit util nu doar argeşenilor, ci tuturor celor care i s-au adresat cu o chestiune sau alta când a fost parlamentar, că a avut o serie de iniţiative notabile. N-am avut decât răgazul să răsfoiesc cele trei tomuri de sute de pagini de memorii, interpelări, soluţii, dar m-am convins cel puţin de un lucru. Argeşeanul nostru de la Izvoru este un om ordonat, cu o arhivă bine pusă la punct, în care recunoaştem - ca să-l citez pe conducătorul lucrării sale de doctorat, acad. Mircea Maliţa - „amprenta specifică a unui om care s-a format în aria disciplinelor exacte“ .
De ce spun „bun diplomat“? Pentru că pe parcursul discuţiei n-a făcut o dată vreun reproş vizavi de textul publicat care era, vizibil, şarjat în ceea ce priveşte persoana sa politică. Sincer, am apreciat acest lucru şi totodată m-am bucurat să mă reîntâlnesc cu un coleg a cărui carieră orientată ulterior şi spre politică nu l-a pervertit. Dar, nu numai atât, nu l-a împiedicat să se înscrie la doctorat cu o lucrare de un real interes „Puterea din afara puterilor. Forţa şi vulnerabilitatea mass-media“, să publice o carte „Cronici de echinox“ care poate furniza electoratului argeşean „imaginea fidelă a gândurilor şi ideilor“ nutrite de un intelectual vizibil de stânga. Căci, orice s-ar spune, dl. Ştireanu este un intelectual autentic, care odată ajuns în sfera puterii - mai întâi a mass-media, apoi a politicului - nu şi-a trădat nici originea - copilul unui modest funcţionar public la primăria din Izvoru - nici convingerile social-democrate, exprimate nu doar în editorialele publicate în presă. Asta, ca să cităm aici şi o lucrare, „Trădarea cărturarilor“ a lui Julien Benda, publicată în 1927 şi care a făcut valuri mai ales în ajunul ascensiunii lui Hitler, când a luat proporţii conflictul dintre exigenţele politicii practice şi valorile morale sau intelectuale. Rostul intelectualului, al cărturarului nu este numai să critice temeliile statului, ale societăţii, ci şi să se implice în soluţionarea conflictului dintre totalitarism şi libertate, să participe la reformarea societăţii.
După ce i-am parcurs inclusiv programul de candidat la Senat pe colegiul Piteşti, subsumat sloganului „Octavian Ştireanu - seriozitate şi omenie“, îmi place să cred că pe linia aceasta, de implicare, de angajare politică directă, se înscrie şi argeşeanul nostru din Izvoru, cu un program atât de dezvoltat că ar putea fi luat ca model pentru toţi candidaţii propuşi de P.S.D. Nu ştiu câţi dintre cei care l-au cunoscut pe jurnalistul de la „Flacăra“, pe editorialistul de la „Azi“, pe senatorul Octavian Ştireanu pot să afirme că nu este un om serios. Şi, apropo de omenie, concept pe care îl propune candidatul P.S.D., îmi vin în minte cuvintele celebrului profesor englez de origină română Ghiţă Ionescu, care spunea că se simte profund legat de România graţie stării de spirit generate de cuvântul omenie. „Numai la români am găsit conceptul ăsta de omenie. Adică să fii om de treabă. Când lumea se va stabili pe un principiu de omenie, atunci omenirea va fi mult mai fericită“. .
De pe coperta programului său electoral, Octavian Ştireanu vine să ne întindă mâna cu mesajul seriozitate şi omenie. Pentru intrarea în normalitate, pentru reformă, pentru echilibru social, pentru progres mai ales, avem într-adevăr nevoie de seriozitate şi omenie. Să nu refuzăm mâna întinsă a unui om de treabă. Mai ales că este de-al nostru, din Argeş.

Mihai Golescu
Marţi, 28 Octombrie 2008