Pactul de stabilitate pentru Europa de
Sud-Est: Carta pentru Libertatea Mass-Media

Statele participante la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est,

consemnând valoroasa muncă de pregătire realizată în cadrul Procesului Royaumont pentru elaborarea acestei Carte pentru Libertatea Mass-Media; sperând că întreaga zonă, incluzând R.F.I., va fi, în curând, inclusă în Pactul de Stabilitate şi va implementa principiile acestei Carte; recunoscând că o pace durabilă în regiune, întemeiată pe democraţii stabile, este de o importanţă crucială în Europa secolului 21; recunosc că libertatea mass-media, libera circulaţie a informaţiei şi a ideilor şi discuţia liberă, fără intervenţia autorităţilor publice, joacă un rol fundamental în dezvoltarea unor societăţi libere, stabile şi democratice; sunt conditii preliminare pentru stabilirea înţelegerii mutuale şi a bunelor relaţii între state şi popoarele lor; şi li se cuvine întregul sprijin din partea guvernelor şi a organizaţiilor interesate; îşi reafirmă adeziunea la principiile libertăţii de exprimare, a mass-media şi liberei circulaţii a informaţiei, aşa cum sunt consemnate în Articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Pactul Internaţional al Drepturilor Civile şi Politice, în principiile şi angajamentele O.S.C.E. şi în aplicarea Articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi jurisprudenţei referitoare la ele, ca şi în alte convenţii şi acorduri internaţionale, inclusiv acelea emise de U.N.E.S.C.O. şi de Consiliul Europei; subliniază că promovarea respectului reciproc, cooperării, stabilităţii şi democraţiei necesită respectarea intereselor, valorilor şi culturilor tuturor comunităţilor din regiune şi a angajamentelor internaţionale referitoare la democraţie, drepturile omului, libertăţile fundamentale şi statul de drept; consideră că este nevoie de o dezbatere publică mai activă şi mai bine informată pentru realizarea obiectivelor păcii, stabilităţii şi înţelegerii reciproce care stau la baza Pactului de Stabilitate; apreciază că o cooperare între profesioniştii mass-media din regiune contribuie la creşterea încrederii reciproce şi la reducerea riscului de tensiune în Sud-Estul Europei; Statele participante la Pactul de Stabilitate, părţile şi organizaţiile interesate asociate la Pact vor căuta să coopereze pentru a proteja libertatea de exprimare şi a încuraja respectarea şi implementarea următoarelor principii în regiune:

Guvernele din regiune vor:
1. apăra şi promova libertatea de exprimare, informare şi comentariu şi vor acţiona în concordanţă cu legea şi cu angajamentele internaţionale referitoare la libertăţile de mai sus;
2. vor actualiza legile privind mass-media şi alte legi relevante, inclusiv legile privind calomnia şi vor lua măsuri pentru a identifica şi înlătura obstacolele din calea libertăţii mass-media şi a exercitării jurnalisticii independente, conform cu standardele şi angajamentele internaţionale, inclusiv prin înlăturarea puterii de a cenzura şi a suprima presa şi programele radio şi TV;
3. încuraja şi sprijini activ dezvoltarea acelor mijloace de informare electronice şi tipărite, pluraliste şi accesibile, care sunt profesioniste şi independente şi vor încuraja dezvoltarea unor planuri de cooperare regională pentru facilitarea fluxului de informaţie;
4. facilita capacitatea organizaţiilor mass-media de a- şi controla propriile mijloace de producţie şi distribuţie; vor recunoaşte că independenţa economică joacă un rol central în dezvoltarea şi menţinerea mass-media liberă şi pluralistă;
5. înlătura printr-un proces democratic obstacolele din calea accesului liber la sursele de informaţii şi vor facilita circulaţia neîngrădită a informaţiei;
6. recunoaşte că interesul public este servit de dreptul ziariştilor de a- informatiei proteja sursele de informaţii; orice restrângere a acestui drept trebuie să servească un interes legitim într-o societate democratică şi trebuie să fie strict definită prin lege;
7. sprijini dezvoltarea reţelelor mass-media care facilitează libera circulaţie a informaţiei între statele vecine şi care pun ziariştii în contact, în special prin schimburi între tinerii ziarişti;
8. asigura un cadru legal adecvat pentru Serviciile Publice Radio-TV şi agenţiile de ştiri de stat, care trebuie să servească interesele publicului şi nu ale partidelor la putere sau ale grupurilor speciale de interese;
9. facilita înfiinţarea structurilor independente de reglementare a domeniului audiovizual, acolo unde ele nu există deja, împuternicite cu implementarea standardelor de transparenţă şi responsabilitate în administrarea radio-televiziunilor recunoscute internaţional;
10. recunoaşte rolul cheie al profesioniştilor mass-media în probleme de etică a mass-media şi vor sprijini autoreglementarea şi stabilirea unor structuri independente de guvern pentru încurajarea profesionalismului, a calităţii înalte şi diversităţii în domeniul audiovizual şi publicistic. Aceste structuri vor stabilii standarde şi vor analiza reclamaţiile;
11. promova toleranţa prin facilitarea accesului la mass-media a persoanelor aparţinând minorităţilor;
12. aplica sau, acolo unde este necesar, vor adopta legi referitoare la utilizarea mass-media în incitarea la acte ilegale de rasism, xenofobie sau violenţă. Aceste legi vor trebui să fie clar şi strict definite, implicând o conexiune directă între incitare şi actul ilegal;
13. încuraja mass-media să promoveze cele mai înalte standarde de jurnalism profesionist şi să faciliteze accesul la sursele de informaţii şi opinii diverse şi independente;
14. încuraja profesioniştii mass-media din regiune să-şi dezvolte propriul lor cod de etică luând în considerare standardele dezvoltate de organizaţiile independente ale mass-media din societăţile democratice şi principiile şi normele consfinţite în dreptul şi practica internaţionale. Aceste coduri vor trebui să ia în considerare circumstanţele speciale din regiune şi necesitatea de a respecta drepturile omului şi drepturile minorităţilor;
15. încuraja structurile de mass-media independente, menţionate mai sus, să dezvolte şi să aplice standarde adecvate societăţilor deschise şi democratice, respectând practicile loiale în afaceri şi imparţialitatea politică, precum şi acordurile internaţionale privind dreptul de proprietate intelectuală.

Iunie 2000

Având în vedere:

experienţa acumulată în cei 14 ani de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;
multiplicarea şi diversificarea pe care mijloacele de comunicare în masă le-au cunoscut în acest răstimp la nivelul întregii ţări,
modificarea şi maturizarea aşteptărilor pe care cetăţenii le au de la toate formele de expresie jurnalistică, în direcţia creşterii răspunderii sociale a acestei profesiuni - ce se află acum în faţa unor provocări cu totul noi faţă de anii din urmă,
nevoia dezvoltării pluralismului în dialogul instituţionalizat dintre autorităţi şi presă,
ca şi necesitatea creşterii reprezentativităţii, a credibilităţii profesionale şi autorităţii morale a breslei jurnaliştilor în societate, în percepţia compatrioţilor noştri, cărora le datorăm existenţa şi însăşi raţiunea de a exercita această profesiune,
Consiliul Naţional al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România adoptă şi prezintă public un proiect al relansării activităţii acestei organizaţii profesionale, pe baza următoarelor principii generale:

1. "Porţi deschise" pentru primirea de noi membri, care pot fi societăţi de presă din Capitală şi din ţară, afiliate sau nu la alte asociaţii, ca şi directori, redactori şefi, editori coordonatori, jurnalişti individuali, precum şi personalităţi independente - seniori editori sau "columnişti" - care semnează sau colaborează în presă - fără nici o discriminare în ceea ce priveşte profilul tematic, periodicitatea apariţiei, orientarea politică, natura proprietăţii asupra societăţii de presă respective ori funcţiile deţinute în presă sau în spaţiul altor instituţii de editorii, jurnaliştii sau personalităţile respective.
În mod deosebit, adresăm invitaţia de a se înscrie - şi de a avea un rol activ în modernizarea activităţii Uniunii Ziariştilor Profesionişti - tuturor celorlalte asociaţii profesionale şi sindicale sau organizaţii neguvernamentale de la nivel central şi local care au preocupări legate de presă şi jurnalism, sub diferite forme şi din diverse perspective.

2. Descentralizarea organizatorică a UZP, în scopul apropierii mai pronunţate a programelor, iniţiativelor şi acţiunilor breslei jurnaliştilor de agenda publică a cetăţenilor din zonele în care sunt difuzate cu precădere mass-media respective.
În acest sens, avem în vedere instituţionalizarea unor structuri locale (judeţene) şi, apoi, regionale ale UZP, cu largă autonomie, constituite în corespondenţă cu existenţa celor 8 regiuni de dezvoltare a ţării, după cum urmează:
- Colegiul regional Nord-Est - pentru ziariştii care activează în judeţele Iaşi, Suceava, Bacău, Neamţ, Botoşani, Vaslui;
- Colegiul regional Sud-Est - pentru ziariştii din judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa;
- Colegiul regional Sud Muntenia - pentru ziariştii din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman;
- Colegiul regional Sud-Vest Oltenia - pentru ziariştii din judeţele Vâlcea, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj;
- Colegiul regional Vest- pentru ziariştii din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin;
- Colegiul regional Nord-Vest - pentru ziariştii din judeţele Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Sălaj, Cluj;
- Colegiul regional Centru - pentru ziariştii din judeţele Alba, Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu, Braşov;
- Colegiul regional Bucureşti-Ilfov - pentru ziariştii din judeţul Ilfov şi din Capitală.

3. Întărirea autorităţii publice a UZP prin conferirea unui caracter deschis şi cuprinzător al acestei organizaţii, prin multiplicarea centrelor decizionale pe diferite niveluri, prin democratizarea participării membrilor breslei la dezbaterea problemelor ce preocupă presa şi slujitorii ei, prin adoptarea noului statut al UZP, profund democratic, modern şi consonant cu alte reglementări similare ale presei europene şi internaţionale.
Structurarea organizatorică a UZP ar urma să se întemeieze pe Colegiile regionale ale UZP, alese de către Convenţiile regionale ale ziariştilor şi conduse de câte un preşedinte.
Conferinţa Naţională a UZP este organul suprem deliberativ al organizaţiei, care va alege un Consiliu Naţional al Ziariştilor Profesionişti, iar organul executiv, ales de Consiliul Naţional, este Comitetul Director de largă reprezentativitate.

4. Profesionalizarea activităţii UZP prin crearea, la nivel naţional şi regional, a unor departamente specializate, cum pot fi cele pentru "Jurnalism economic", "Jurnalism sportiv", "Jurnalism de ştiri şi informaţii publice", "Reportaj literar (publicistic)", "Analiză şi comentariu politic", "Tineret şi promovarea tinerilor jurnalişti", "Relaţii internaţionale" ş.a.
Această structurare tematică a organizaţiei îngăduie o abordare mai eficientă şi mai concretă, în deplină cunoştinţă de cauză, atât a problemelor specifice, proprii jurnaliştilor din domeniul respectiv, cât şi a înseşi temelor acestor domenii în dialogul instituţionalizat al presei cu autorităţile publice locale şi centrale.

5. Internaţionalizarea activităţii UZP prin inaugurarea unor demersuri coerente şi diversificate pentru afilierea la noi organizaţii europene şi mondiale ale presei şi jurnaliştilor, în scopul lărgirii contactelor, transferului de experienţă şi de reglementări, sincronizării abordărilor proprii cu tendinţele din presa modernă, în condiţiile globalizării şi societăţii informaţionale.
UZP este un vector important de susţinere a eforturilor de integrare euro-atlantică a României, prezentând cu obiectivitate şi în spirit constructiv stările de lucruri ce pot impieta asupra evoluţiei societăţii româneşti spre atingerea obiectivelor de politică externă asumate sau care pot afecta îndeplinirea obligaţiilor sporite ce incumbă ţării noastre din viitorul său statut de membră a NATO şi UE.

Ce dorim, prin toate acestea?
Ne dorim o Uniune a Ziariştilor Profesionişti care, în dialogul cu autorităţile publice ale statului, ca şi în relaţiile cu cei cărora le datorăm existenţa - cititorii şi ascultătorii noştri - să manifeste competenţă şi nu ignoranţă, bun simţ şi nu aroganţă, tărie în argumente şi nu în epitete, dorinţă de a citi şi a şti înainte de a scrie şi a vorbi, spirit critic fără de jignire, obiectivitate fără obedienţă, capacitatea de a fi şi buni ascultători nu numai foarte buni oratori.
Ne dorim, în activitatea noastră, un triumf al verbului asupra adjectivului!
Ne dorim întotdeauna un triumf al ideii - asupra ideii de a triumfa întotdeauna!
Ne dorim înţelepciunea de a discerne binele, voinţa de a-l alege în opţiunile noastre şi puterea de a-l apăra până la capăt!
Pentru a vedea dacă ne aflăm în faţa unui drum bun şi-a unor opţiuni corecte, rugăm pe toţi cei care citesc acest mesaj să ne transmită propriile opinii.
Iar acei colegi de breaslă care împărtăşesc aceste năzuinţe şi doresc să susţină prezenta moţiune sunt invitaţi să ni se alăture - cu vorba şi cu fapta! 

Octavian Ştireanu,
Bucureşti, 15 decembrie 2003

CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU COMUNICAŢIILE SOCIALE
MESAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE PENTRU A XXXVIII-A ZI MONDIALĂ
A COMUNICAŢIILOR SOCIALE

"Mass-media în familie: un risc şi o bogăţie"

Iubiţi fraţi şi surori,
1. Extraordinara dezvoltare a mijloacelor de comunicare socială şi disponibilitatea lor tot mai mare au oferit oportunităţi excepţionale pentru îmbogăţirea vieţii nu doar a indivizilor, ci şi a familiilor. În acelaşi timp, familiile se află astăzi în faţa a noi provocări care apar din mesajele diferite şi adesea contradictorii propuse de mass-media. Tema aleasă pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din 2004, "Mass-media în familie: un risc şi o bogăţie", este foarte oportună, deoarece invită la o reflecţie serioasă asupra modului în care familiile utilizează mijloacele de comunicare, şi, de asemenea, asupra modului în care familia şi preocupările ei sunt tratate de mijloacele de comunicare.
Tema din acest an serveşte şi la a aminti tuturor, atât operatorilor din mass-media cât şi persoanelor cărora ei li se adresează, că orice comunicare are o dimensiune morală. Aşa cum a spus Domnul însuşi, gura vorbeşte din plinătatea inimii (cf. Mt 12,34-35). Statura morală a persoanelor creşte sau se diminuează în funcţie de cuvintele pe care ele le rostesc şi de mesajele pe care aleg să le asculte. De aceea, înţelepciunea şi discernământul în utilizarea mijloacelor de comunicare socială sunt de dorit într-un mod deosebit la responsabilii din sectorul comunicaţiilor sociale, la părinţi şi educatori, deoarece deciziile lor îi influenţează mult pe copiii şi tinerii de care sunt răspunzători şi care sunt, în cele din urmă, viitorul societăţii.
2. Datorită extinderii fără precedent a pieţei comunicaţiilor sociale din ultimele decenii, multe familii din întreaga lume, chiar şi cele care dispun de mijloace destul de modeste, au acum acces în propriile lor case la imensele şi feluritele resurse media. În consecinţă, se bucură de oportunităţi aproape nelimitate de informare, de educaţie, de îmbogăţire culturală şi chiar de creştere spirituală, oportunităţi care le depăşesc cu mult pe cele pe care le aveau marea majoritate a familiilor în trecut.
Totuşi, aceste mijloace de comunicare pot să şi dăuneze mult familiilor, prezentându-le o viziune inadecvată sau chiar distorsionată asupra vieţii, a familiei, a religiei şi a moralităţii. Această putere de a întări sau de a distruge valorile tradiţionale precum religia, cultura şi familia a fost clar percepută de Conciliul Vatican II, care considera că "pentru o dreaptă folosire a acestor mijloace este absolut necesar ca toţi aceia care le utilizează să cunoască normele ordinii morale şi să le aplice cu fidelitate în acest domeniu" (Inter mirifica, nr. 4). Comunicarea, în orice formă a sa, trebuie să fie mereu inspirată de criteriul etic al respectării adevărului şi a demnităţii persoanei umane.
3. Aceste consideraţii sunt valabile, în mod deosebit, pentru modul în care este tratată familia în mijloacele de comunicare socială. Pe de o parte, căsătoria şi viaţa de familie sunt adesea zugrăvite într-un mod sensibil, realist, dar şi plin de înţelegere, care celebrează virtuţi precum iubirea, fidelitatea, iertarea şi dăruirea generoasă de sine faţă de ceilalţi. Acest lucru este valabil şi pentru ceea ce prezintă mass-media atunci când recunosc eşecul şi dezamăgirile experimentate în mod inevitabil de soţi şi de familii - tensiuni, conflicte, insuccese, alegeri greşite şi fapte dureroase -, dar în acelaşi timp se străduiesc să separe ceea ce este corect de ceea ce este greşit, să distingă iubirea autentică de imitaţiile ei şi să arate importanţa de neînlocuit a familiei ca unitatea fundamentală a societăţii.
Pe de altă parte, familia şi viaţa de familie sunt prea des înfăţişate în mod inadecvat de către mijloacele de comunicare socială. Infidelitatea, relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi absenţa unei viziuni morale şi spirituale asupra legământului căsătoriei sunt zugrăvite în mod acritic, în timp ce sunt susţinute uneori divorţul, contracepţia, avortul şi homosexualitatea. Aceste reprezentări, promovând cauze care sunt împotriva căsătoriei şi a familiei, sunt dăunătoare binelui comun al societăţii.
4. O reflectare conştiincioasă asupra dimensiunii etice a comunicaţiilor sociale trebuie să ducă la iniţiative practice, menite să elimine riscurile pe care mass-media le prezintă pentru bunăstarea familiei şi să asigure ca aceste puternice mijloace de comunicare să rămână izvoare autentice de îmbogăţire interioară. O responsabilitate deosebită revine, în acest sens, chiar operatorilor din comunicaţiile sociale, precum şi autorităţilor publice şi părinţilor.
Papa Paul al VI-lea a subliniat că profesioniştii din comunicaţiile sociale trebuie "să cunoască şi să respecte nevoile familiei, iar acest lucru presupune ca ei să aibă uneori un adevărat curaj şi întotdeauna un deosebit simţ al responsabilităţii" (Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 1969). Nu este uşor să rezişti presiunilor comerciale sau exigenţelor de a te conforma la ideologiile seculare, dar tocmai acest lucru trebuie să îl facă operatorii responsabili. Miza este mare, deoarece orice atac la adresa valorii fundamentale a familiei este un atac la adresa binelui autentic al omenirii.
Autorităţile publice înseşi au obligaţia importantă de a sprijini căsătoria şi familia spre binele societăţii însăşi. Cu toate acestea, acum mulţi acceptă şi acţionează în baza argumentelor nesănătoase liberale ale unor grupuri care sprijină practici ce contribuie la gravul fenomen al crizei familiei şi la slăbirea însuşi a conceptului de familie. Fără a recurge la cenzură, este fundamental ca autorităţile publice să pună în practică politici şi proceduri de reglementare pentru a asigura ca mijloacele de comunicare să nu acţioneze împotriva binelui familiei. Reprezentanţii familiilor trebuie să poată participa la realizarea acestor politici.
Realizatorii politicilor din mijloacele de comunicare şi din sectorul public trebuie să lucreze şi pentru o distribuire egală a resurselor media atât la nivel naţional cât şi internaţional, respectând în acelaşi timp integritatea culturilor tradiţionale. Mijloacele de comunicare nu trebuie să aibă un program ostil valorilor solide ale familiei din culturile tradiţionale, sau scopul de a înlocui aceste valori, ca parte a unui proces de globalizare, cu valorile secularizate ale societăţii consumiste.
5. Părinţii, ca primii şi cei mai importanţi educatori ai fiilor lor, sunt şi primii care îi învaţă despre mijloacele de comunicare. Ei sunt chemaţi să îi formeze pe fiii lor în "utilizarea moderată, critică, vigilentă şi prudentă a acestora" în casă (Familiaris consortio, nr. 76). Când părinţii fac acest lucru bine şi în mod consecvent, viaţa de familie se îmbogăţeşte mult. Chiar şi copiii foarte mici pot învăţa lecţii importante despre mijloacele de comunicare: că acestea sunt produse de persoane dornice să comunice mesaje; că aceste mesaje adesea invită la a face ceva - la a cumpăra un produs, a avea un comportament discutabil - care nu este în interesul copilului sau care nu corespunde adevărului moral; că ei nu trebuie să accepte sau să imite fără simţ critic ceea ce găsesc în mijloacele de comunicare socială.
Părinţii trebuie şi să reglementeze utilizarea mijloacelor de comunicare în casă. Acest lucru include planificarea şi programarea utilizării acestora, limitând strict timpul pe care copiii îl dedică mass-media, făcând ca divertismentul să devină o experienţă familială, interzicând în întregime unele mijloace de comunicare şi excluzându-le periodic pe toate pentru a lăsa spaţiu altor activităţi în familie. Înainte de toate, părinţii trebuie să le ofere copiilor un exemplu bun utilizând ei înşişi în mod chibzuit şi selectiv mijloacele de comunicare. Adesea pot considera util să se alăture altor familii pentru a studia şi discuta problemele şi oportunităţile care rezultă din utilizarea mijloacelor de comunicare socială. Familiile trebuie să fie clare în a spune producătorilor, celor din publicitate şi autorităţilor publice ceea ce le place şi ceea ce nu le place.
6. Mijloacele de comunicare socială au un imens potenţial pozitiv pentru promovarea valorilor sănătoase umane şi familiale, contribuind astfel la reînnoirea societăţii. Ţinând cont de marea lor putere de a modela idei şi de a influenţa comportamente, profesioniştii din comunicaţiile sociale trebuie să recunoască faptul că au responsabilitatea morală nu doar de a le oferi în acest scop familiilor orice încurajare, ajutor şi sprijin posibil, ci şi de a da dovadă de înţelepciune, de o bună judecată şi de corectitudine în a prezenta problemele referitoare la sexualitate, căsătorie şi viaţa de familie.
Mijloacele de comunicare socială sunt primite zilnic asemenea unor oaspeţi obişnuiţi în multe case şi familii. În această Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, încurajez atât profesioniştii din comunicaţiile sociale, cât şi familiile să recunoască acest privilegiu unic precum şi responsabilitatea pe care el o atrage. Fie ca toţi cei angajaţi în domeniul comunicaţiilor sociale să recunoască faptul că sunt autentici "păstrători şi administratori ai unei imense puteri spirituale care aparţine patrimoniului omenirii şi este menită să îmbogăţească întreaga comunitate umană" (Discursul către operatorii din mass-media, Los Angeles, 15 septembrie 1987, nr.8! Şi fie ca familiile să reuşească mereu să găsească în mijloacele de comunicare o sursă de sprijin, de încurajare şi de inspiraţie, în timp ce caută a trăi ca o comunitate de viaţă şi de iubire, a-i educa pe tineri în valorile solide morale şi a promova o cultură a solidarităţii, a libertăţii şi a păcii!

Din Vatican, 24 ianuarie 2004,
sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales IOANNES PAULUS II (www.catholica.ro; traducere: Cristina Grigore)

Are nevoie presa română de o zi specială?

EUROPA LIBERĂ (15 aprilie 2004, ora 18.08) - Realizator: V.E. Moroşan; Reporter: Nicolae Manolescu - 3 mai este Ziua Mondială a Libertăţii Presei, zi creată sub egida ONU din 1991. Ziariştii români ar urma să mai aibă o zi, şi anume Ziua Presei Române. Iniţiativa aparţine senatorilor PSD Adrian Păunescu, Grigore Zanc şi Ion Solcanu şi se bucură de sprijinul consilierului prezidenţial Octavian Ştireanu, fiind aprobată de Senat şi respinsă de Clubul Român de Presă. Are sau nu presa din România nevoie de o zi specială? Profesorul Nicolae Manolescu comentează. Vă remintim că opiniile exprimate nu coincid neapărat cu poziţia postului de radio EUROPA LIBERĂ.
Reporter: Trei parlamentari PSD, între care inevitabilul Adrian Păunescu, au propus, la sugestia, se pare, a lui Octavian Ştireanu, consilier prezidenţial, înfiinţarea unei zile a presei începând cu 16 aprilie 2004. Ziariştii de toate culorile au reacţionat la fel. "Nu simţim nevoia unei asemenea zile" - ar putea zice. "În plus, nu ne-aţi întrebat". Comentariile au fost uneori foarte acide, aşa încât mai sensibil se vede, decât dl Păunescu, la ecourile de presă preşedintele Iliescu, care a anunţat că nu va promulga probabil legea când îi va parveni. Trec peste nefericita comparaţie a domnului preşedinte cu "baba silită să traverseze strada fără să vrea", ca să remarc că, la fel ca şi în alte cazuri, cum ar fi Legea pensiilor pentru parlamentari sau a paşapoartelor diplomatice, dl Iliescu a adoptat o poziţie de bun simţ. Sigur, toate comentariile au insistat pe întrebarea: "Ce sens are înfiinţarea unei astfel de zile a presei şi ce mistere politice se vor fi ascunzând în spatele iniţiativei cu pricina?". Personal, nu cred că ideea domnilor Ştireanu, Păunescu şi compania are vreun dedesubt politic. Pur şi simplu nu îi cred în stare pe cei doi domni, nu de dedesubturi - la asta se pricep - ci de politică. O zi a presei nu ar fi fost decât o festivitate în plus din acelea fără nici o noimă, dar numai bune ca diversiune, cu care ne-a obişnuit regimul trecut. O sechelă din boala veche s-a putut vedea şi cu ocazia sărbătorilor prilejuite de intrarea României în NATO. Ce ne trebuiau concerte rock sau pop în faţa restaurantului Cina din capitală sau transformarea zilei de 2 aprilie în zi liberă, mai ales că venea vineri 9, tot liberă din cauza Paştelui? Sărbătorile adevărate sunt acelea populare, în sensul bun al cuvântului, nicidecum acelea hotărâte de guverne, când şi de ce vor ele. O sărbătoare nu este o obligaţie şi nici măcar un cadou pe care guvernanţii îl fac poporului, e ceva care izvorăşte spontan din tradiţie şi ne îngăduie să ne bucurăm, aşa zicând, de bunăvoie, nu la comandă. Sărbătorile la comandă au abundat. În comunism, cam toate erau aşa şi, iată, în capul domnilor Păunescu şi Ştireanu ele trebuie să continue. O zi a presei, ca aceea cu care era să ne procopsească prin lege parlamentul, ţinea de această stupidă mentalitate. Mai este un lucru care a scăpat tuturor comentatorilor şi care arată că intenţia sus-numiţilor domni se baza nu pe o cunoaştere adevărată a istoriei presei noastre, cunoaştere care era singura demnă să alimenteze patriotismul adevărat, ci pe o demagogie a celei mai penibile ignoranţe. În comunicatul iniţial se spunea că a fost aleasă ziua de 16 aprilie 2004, pentru că atunci s-ar împlini 175 de ani de la apariţia celor dintâi cotidiene româneşti "Albina Românească" şi "Curierul Bucureştilor". Nici un cuvânt din această afirmaţie nu corespunde adevărului istoric, absolut nici unul. La 16 aprilie nu a apărut, acum 175 de ani, nici un ziar. "Albina" lui Gh.Asachi a apărut în 1829, dar la 1 iunie, "Curierul Bucureştilor" a apărut, dar abia în 1875. În 1829 a apărut, e drept, un curier, "Curierul Românesc" al lui Eliade Rădulescu, dar nu pe 16, ci pe 8 aprilie. Ca să nu mai spun că nici unul dintre acestea nu este primul ziar românesc; au mai existat câteva, cu începere din 1790, la Iaşi a apărut "Courier de Moldavie" al prinţului Potiomkin, comandantul trupelor ruseşti, a cărui versiune românească nu ne-a parvenit, dar se pare că a existat. Nu se ştie ce s-a întâmplat însă cu ea. După 1800 şi înainte de 1829 au mai apărut, e adevărat nu pe teritoriul Principatelor, dar la Cernăuţi, Buda şi Leipzig, trei ziare, totuşi româneşti, scoase adică de români pentru români. După cum se poate vedea, cea mai pură fantezie istorică a călăuzit iubirea de presă românească a iniţiatorilor legii de înfiinţare a unei zile a presei. Ce ar mai fi de zis? Poate doar că era chiar mai important ca iniţiatorii să fi consultat în dicţionar o istorie a presei mai degrabă decât Clubul Român de Presă. Nu au făcut-o spre ridicolul situaţiei în care s-au pus. Noroc cu dl preşedinte, căruia insistenţa lor i-a adus aminte de gluma studenţească de pe vremuri, cu baba care trece strada.

(Agenţia de presă RADOR, 4.11.2004)

175 de ani de la apariţia primelor publicaţii în limba română - manifestări aniversare

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 aprilie 2004, ora 22.20) - "24 de ore" - Realizator: Peter Wagner - Reporter: Alexandru Ioan.
(...) Într-un dialog ulterior cu jurnaliştii, preşedintele Ion Iliescu a fost întrebat dacă evenimentul de astăzi poate fi socotit o sărbătoare a Zilei presei româneşti, cu trimitere directă la bannerul afişat în Sala "C.A. Rosetti" în care s-a desfăşurat reuniunea.
Ion Iliescu: Breasla gazetărească are tot dreptul să îşi stabilească o sărbătoare a ei, pentru asta nu este nevoie de legiferări, nu este nevoie de sancţiunea sau avizul structurilor de stat. Din acest punct de vedere, eu cred că libertatea presei se manifestă şi din acest punct de vedere, îşi poate decide aşa ceva şi ar fi bine, aşa cum am spus, să fie unită această breaslă gazetărească. Cred că nu este atât de grav, cred că este mai uşor de realizat această unitate a aspiraţiilor şi a opţiunilor în breasla gazetărească decât în lumea politică, să spunem, sau chiar şi în lumea de afaceri. Aşa că nu văd nimic în asta, ideea de a cinsti anumite momente care au marcat apariţia presei naţionale ca o zi a presei române, dar pentru asta nu este nevoie de lege, nu este nevoie ca statul să decidă şi breasla poate să o facă.

(RADOR, 4.11.2004)